Dr. Traian Bucurescu
Medic specialist endodonție
Am absolvit UMF “Carol Davila” în anul 2021 și acum sunt rezident anul 2 pe specializarea de endodonție în cadrul Universității “Titu Maiorescu” București. Am ales endodonția deoarece în cadrul celor 6 ani de facultate am avut contact predominant cu această ramură a stomatologiei, asistând la, și chiar efectuând numeroase tratamente de canal.
Endodonția se ocupă cu tratamentul afecțiunilor nervului dentar. În termeni simpli, atunci când nervul dentar este afectat de un proces carios, medicul endodont ajută la înlăturarea acestuia, salvând astfel dintele de la extracție.
Cele mai multe infecții ce pot conduce la scoaterea nervului sunt, de obicei, cariile dentare netratate la timp. Acestea devin profunde și afectează camera pulpară în care se află nervul. Alte situații ce pot recomanda tratamentul endodontic sunt fracturile dentare sau tratamentele stomatologice realizate incorect.
Atunci când pulpa dentară este afectată, pot apărea unele simptome cum ar fi durere, hipersensibilitate la cald și rece, schimbarea culorii dintelui și, în formele avansate, manifestări gingivale precum abcesul gingival. Toate aceste afecțiuni pot fi tratate prin eliminarea nervului dentar.
Servicii medicale în rate
Ai grijă de tine și pune sănătatea pe primul plan! Prin tbi bank ai opțiunea de a plăti în rate pentru cheltuieli medicale în cadrul clinicii noastre!
Aprobarea este rapidă (aproximativ 10 minute), cu minimul de documente necesare și fără drumuri la bancă.
Suma:
300 - 60.000 lei
Perioada:
6 - 60 luni
Un mediu prietenos, creat să fie cât mai atrăgător pentru copilul tău
Știm că copiii sunt speriați de ideea de „a merge la doctor”, așa că venim în ajutorul părinților cu un design al clinicii plin de culoare, primitor dar și distractiv pentru copilul dvs.